ÎMPREUNĂ PRINDEM CURAJ 2025-2026

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este curaj2.jpeg

IN ATENȚIA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN JUDEȚUL BUZĂU,
Ref.: Programul de prevenire a violenţei şi infracţiunilor în mediul şcolar „ÎMPREUNĂ PRINDEM CURAJ’’, care se va desfăşura pe parcursul anului şcolar 2025-2026.

În perioada octombrie 2025 –aprilie 2026, se desfăşoară în toate judeţele ţării şi în municipiul Bucureşti programul de prevenire a violenţei şi infracţiunilor în mediul şcolar denumit „ÎMPREUNĂ PRINDEM CURAJ”. Acest program, aprobat prin OME Nr. 6485 si  se concentrează pe sprijinirea şcolilor pentru crearea unui mediu sigur şi propice învăţării.

Implementarea şi coordonarea acestui program la nivel judeţean revin Inspectoratului Şcolar Județean Buzău şi Centrului Județean de Resurse și Asistenţă Educaţională Buzău. Aceste instituţii vor oferi sprijin unităţilor de învăţământ în scrierea şi implementarea proiectelor de prevenire a violenţei, conform prevederilor din ordinul menţionat anterior.

Fiecare proiect şcolar poate primi finanţare în valoare de maximum 5.000 de lei, iar bugetul total al programului este alocat de Ministerul Educaţiei prin Mecanismul Naţional de Susţinere a Prevenirii Criminalităţii, gestionat de Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

Vă încurajăm să vă implicaţi în acest program conform calendarului de activităţi specificat în ordin. Vă atașăm documentele necesare pentru înscrierea în acest program,  în vederea accesării de fonduri pentru proiecte destinate prevenirii violenţei.

Datorită varietăţii activităţilor şi cheltuielilor eligibile, a procesului simplu şi rapid de selecţie a proiectelor, vă invităm să iniţiați proiecte adaptate nevoilor şi particularităţilor şcolii, elevilor şi comunităţii. Încurajăm, de asemenea, colaborările cu organizaţii nonguvernamentale, instituţii
publice şi alte entităţi.

Una dintre condiţiile esenţiale pentru o învăţare eficientă este asigurarea unui climat sigur şi confortabil. Atât adulţii, cât şi copiii au nevoie de un mediu lipsit de ameninţări pentru a putea învăţa. Dorim ca proiectele şcolare dezvoltate în cadrul programului „Împreună prindem curaj” să
devină punctul de plecare al unei adevărate campanii naţionale de prevenire a violenţei în mediul şcolar, crescând anual pentru a implica fiecare actor din cadrul şcolii în crearea şi menţinerea
unei atmosfere propice învăţării.


Vă anexăm următoarele:

Informatiile din proiectul anterior se pot accesa aici: ÎMPREUNĂ PRINDEM CURAJ 2024-2025