SERVICII DE SPRIJIN PENTRU COPIII CU CES

Integrarea şcolară a persoanelor cu CES se realizează în unităţi de învăţământ de masă. Pentru integrarea eficientă a persoanelor cu CES este necesară crearea unor servicii de sprijin specializate în asistenţa psihopedagogică de care să beneficieze copiii/elevii/tinerii integraţi, precum şi a unor servicii de consultanţă pentru cadrele didactice din şcoala incluzivă, ceilalţi elevi, familie şi comunitate. Serviciile specializate necesare pentru realizarea integrării copiilor cu CES sunt asigurate de profesorii itineranţi şi de sprijin, în colaborare cu toţi factorii implicaţi.

Profesorul itinerant şi de sprijin recunoaşte şi promovează incluziunea educaţională, oferă consiliere specializată cadrelor didactice şi conducerii unităţilor de învăţământ în ceea ce priveşte integrarea antepreşcolarilor/preşcolarilor/ elevilor cu CES.

Activitatea profesorului itinerant şi de sprijin constă în oferirea de suport /sprijin educaţional (învăţare, stimulare, compensare, recuperare şi consolidare) în timpul şi în afara orelor de curs, în sala de grupă/clasă/cabinet şi/sau în camerele-resursă dedicate acestei activităţi, puse la dispoziţia profesorului itinerant şi de sprijin şi dotate corespunzător de către unitatea de învăţământ integratoare.

O parte din timpul alocat normei didactice se desfăşoară în grupă/clasă, în timpul activităţilor/lecţiilor de predare-învăţare, în parteneriat cu cadrul didactic de la grupă/clasă. Numărul de ore, disciplinele de învăţământ, spaţiul în care se desfăşoară activităţile (sala de grupă/clasă/camera-resursă), precum şi alte aspecte care privesc organizarea activităţii profesorului itinerant şi de sprijin sunt stabilite de comun acord prin consultarea cu echipa multidisciplinară şi în funcţie de nivelul de sprijin educaţional de care beneficiază fiecare antepreşcolar/preşcolar/elev cu CES.

Activitatea directă cu antepreşcolarul/preşcolarul/elevul integrat, în săli multifuncţionale/centre de resurse din unitatea de învăţământ, camere-resursă se desfăşoară atât în timpul activităţilor didactice, în paralel cu orele de curs, cât şi în afara orelor de curs.